Sfantului STEFAN CEL MARE AL MOLDOVEI, voievodul de neam musatin, pentru
taria credintei sale in Hristos, pentru multimea faptelor sale crestinesti,
pentru maretia actelor sale de vitejie, de aparator al Bisericii stramosesti si
al hotarelor patriei, poporul roman de pretutindeni i-a inaltat in adancul
constiintei sale un altar de preamarire cuvenita, un monument mai trainic decat
orice granit 1. Prin acest monument nepieritor,
inchegata din virtutile stralucitului voievod, acesta este ridicat in cinstire
si preaslavire, este privit asemenea sfintilor si asezat in randurile
binecredinciosilor aparatori ai Bisericii si ocrotitori ai dreptei credinte.
Peste ani si veacuri el a fost si este in constiinta poporului asemeni Sfantului
Imparat Constantin cel Mare, asemeni lui Justinian cel Mare.
Prin actul solemn al canonizarii sale oficiale, Sfantul si indreptatorul
Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane pronunta recunoasterea si marturisirea
soborniceasca a faptului de constiinta istorica si crestina ca poporul nostru a
pastrat neintrerupt vreme de cinci secole candela aprinsa la Putna, locul
odihnei vesnice intru slava a marelui Stefan, i-a pastrat chipul – icoana,
intr-o lumina limpede si in toata stralucirea ei: “Un om minunat, un sfant
cum nu mai poate rasari altul, izvorul a toata vitejia, fantana tuturor
dreptatilor, marea bunatatilor” 2. Sfantul
Stefan cel Mare este si ramane in istoria noastra simbolul voievodului crestin,
neinfricatul aparator al credintei ortodoxe si al patriei sale, straja darza in
fata dusmanilor care amenintau sau cotropeau tara pustiind dintr-o zare sau
alta, “sfant si imparat al romanimii“, al tuturor celor care “cumineca”
in aceasta limba 3, limba in care poporul nostru
vreme de doua milenii s-a bucurat, a plans si s-a rugat.
In chipul marelui voievod Slefan al Moldovei, neamul nostru din toate
hotarele sale stravechi si-a recunoscut cea mai inalta intrupare a propriilor
insusiri si nazuinte, proiectandu-le pe fundalul crestin si inca de atunci
intr-un orizont ecumenic. S-ar cuveni astfel ca insasi constiinta europeana sa
recunoasca meritul sau deosebit in apararea crestinatatii la portile Orientului.
A purtat un lung sir de razboaie sub stindardul unei singure lupte, lupta pentru
“Lege”, in inteles spiritual, aparandu-si neamul impotriva veleitatilor
eterodoxe din jur 4, impotriva semilunei care
primejduia intregul continent. Pentru acest lucru se cuvine, acum si mereu, sa
luam aminte la indemnurile acelor strabuni care in scrierile lor subliniau
adanca povata a cugetului, de a vedea in virtutile de lupta rabdare si
sfintenie, prin care a stralucit Voievodul Stefan cel Mare, “pilda de
indreptare si sfintenie, de indreptare celor vii“, noua tuturor celor de
astazi si celor ce ne vor urma.
