Duminica, 29 iunie 2014, la biserica schitului, s-a savarsit Utrenia in cinstea Invierii Domnului precum si a Sfintilor Apostoli si Corifei Petru si Pavel. Slujba a continuat cu Dumnezeiasca Liturghie, iar dupa momentul citirii celor doua Pericope Evanghelice, Ieromonahul Schitului, a tinut un cuvant de invatatura.
La finalul slujbelor, s-a citit Acatistului Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.
PRIVEGHERE ÎN CINSTEA SFANTULUI IERARH LEONTIE DE LA RADAUTI
(30 IUNIE / 1 IULIE)
Luni seara, 30 iunie, începand cu orele 21.30, se va săvârşi în Schitul Sfântul Gheorghe – Cloşca o priveghere de toata noaptea, după tipicul Sfântului Munte, în cinstea Sfântului Ierarh Leontie de la Radauti. Privegherea va incepe luni seara, orele 21.30, cu Vecernia Mare cu Litie şi va continua fără întrerupere cu Utrenia, Ceasurile şi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie până în zorii zilei de marti, în jurul orelor 6.
La sfârşitul privegherii se vor scoate spre venerare moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă şi ale Preacuviosului Părinte Ioachim Vatopedinul.
Persoanele, care doresc să participe la Sfânta Liturghie, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon: 0243.216.085,0343.102.597, 0740.945.854, 0728.913.548,0769.466.348(Persoană de contact: Toader Lucreția)
Duminica, 22 iunie 2014, la Schitul "Sf. M. Mc. Ghoeorghe", s-a savarsit slujba Utreniei in cinstea praznuirii Soborului Sfintilor Romani, asa cum prevede Tipicul, in Duminica a II-a dupa Rusalii.
<<Sărbătoarea Sfinţilor Români a fost instituită de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 20 iunie 1992. Tot atunci a fost stabilită ca dată pentru prăznuire a doua Duminică după Rusalii.
Este ziua în care sunt cinstiţi Sfinţii Români cunoscuţi, consemnaţi în calendar şi cei necunoscuţi.
În calendarul creştin s-a înscris, dintru început, numele unor daco-romani, care au mărturisit şi apărat dreapta-credinţă.
Unii dintre ei au fost binecunoscuţi şi preţuiţi pentru viaţa lor desăvârşit creştină, fiind canonizaţi adesea de alte Biserici decât cea naţională şi de alte neamuri, ceea ce a demonstrat caracterul de universalitate al sfinţeniei.
Din anii 1950-1965 s-au făcut primele canonizări în Biserica noastră, oficializându-se ceea ce s-a numit „canonizarea spontană, prin evlavia populară”.>>
Sursa: Arhiepiscopia Tomisului-Biroul de presă
In cadrul Sfintei si Dumnezeiestii Liturghii, dupa citirea Pericopei Evanghelice de la Sfantul Apostol si Evanghelist Matei, capitolul 4, de la versetul 18 la 23, s-a tinut si un cuvant de invatatura, de catre Ieromonahul Schitului, care a vorbit despre simplitatea Sfintilor Apostoli, acestia nefiind oameni de seama sau cu un statut social deosebit, ci simpli pescari. Cei doisprezeci alesi de catre Mantuitorul, au reusi sa propovaduiasca Cuvantul lui Dumnezeu multor popoare, dupa cuvintele lui Iisus Hristos, ce zic: " Va voi face pescari de oameni". (predica aici)
Miercuri, 18 iunie, spre joi, 19 iunie a.c., in biserica Schitului, s-a savarsit Slujba Vecerniei Mari cu Litie intru cinstea si pomenirea Sfantului Apostol IUDA, a Sfantului Preacuviosului Parintelui nostru PAISIE cel Mare si a Sfantului Ierarh IOAN Maximovici, Arhiepiscop de Shanghai si San Francisco, canonizat de Biserica Ortodoxa Rusa, la 2 iulie 1994. La finalul Litiei, a urmat cu cuvant de folos, rostit de Ieromonahul Schitului, despre viata, activitatea si minunile Sf. Ier. Ioan Mximovici.
Stihirile frumos compuse, dar si muzicalitatea acestora si a celorlalte cantari ale Utreniei, au impodobit Slujba Privegherii de toata noaptea, savarsita dupa Tipicul Sfantului Munte.
Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie, a fost punctul culminant al Privegherii, oferind posibilitatea impartasirii cu Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos, Cel Rastignit si Inviat, tuturor celor ce s-au pregatit pentru aceasta."Eu nu voiesc moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu." Iezechiel 33, 11.
VIATA SF. IER. I O A N MAXIMOVICI, Arhiep de Shanghai si San Francisco
Mihail Maximovici s-a născut într-o familie nobilă, pe moşia lor de la ţară, de lângă Harkov, în Ucraina, pe data de 4 iunie 1896. Numele tatălui său era Boris, iar al mamei era Glafira. Deşi trăiau în Ucraina, strămoşii săi erau din Siberia.
Tânărului Mihail i-a venit greu să se hotărască dacă să intre în cadrul armatei sau să rămână în viaţa civilă. El şi-a început studiile la Academia Militară Poltava din apropiere, unde s-a dovedit un student eminent. Îi displăceau însă profund două obiecte obligatorii: educaţia fizică şi dansul. Era iubit de toţi în şcoală şi avea foarte bune rezultate la învăţătură. Dar simţea că viaţa îi putea oferi ceva mult mai important decât cariera militară. El şi-a dat seama timpuriu că dragostea sa faţă de Biserică l-ar putea conduce în cele din urmă tocmai în acea direcţie. Această recunoaştere a fost observată şi de către preotul Academiei şi chiar de către episcopul de Harkov.
După absolvirea Academiei militare, Mihail a intrat la Facultatea de drept din Harkov. Pe când se afla acolo, cufundat în studiile sale, Mihail a avut ocazia de a-l întâlni pe episcopul (în cele din urmă devenit patriarh) Varnava al Serbiei. El a ascultat direct de la episcop de cumplitele, uriaşele suferinţe ale poporului sârb aflat sub jugul otoman. Pe vremea aceea sârbii luptau împotriva a trei adversari: Germania, Austria şi Turcia. Mihail a absolvit şi facultatea de drept în 1918 – la vârsta de 22 de ani – şi a lucrat o vreme în sistemul judiciar. Mai apoi a remarcat faptul că, în timp ce studia ştiinţele laice la şcoală, el cerceta din ce în ce mai mult ştiinţa ştiinţelor:viaţa duhovnicească.
Odată cu evenimentele legate de revoluţia rusă, familia Maximovici s-a refugiat în Iugoslavia. Mihail şi-a început studiile teologice la Universitatea „Sf. Sava”. El le-a absolvit în 1925, a fost tuns în monahism, primind numele de Ioan (Sf. Ioan al cărui nume l-a primit, îl avea şi o rudă îndepărtată, de asemenea monah: Sf. Ioan, mitropolitul de Tobolsk care a trăit în anii 1700). Părintele Ioan a fost curând după aceea hirotonit diacon şi apoi preot. El a predat teologia la Şcoala Superioară de stat sârbească, iar apoi a fost numit profesor la Seminarul „Sf. Ioan Teologul” din Bitol, aflat în cadrul eparhiei de Ohrida.
Viaţa ascetică a ieromonahului Ioan (care consta, printre altele, doar dintr-o singură masă luată zilnic în timpul Sfântului şi Marelui Post, iar în timpul Săptămânii Sfinte lua numai anafură şi aghiasmă în fiecare zi; rugăciunea necontenită şi studiul Sf. Scripturi, privegherile de noapte şi somnul moţăit de doar câteva ore la miezul nopţii etc.) i-au atras atenţia episcopului din eparhia respectivă, Nicolai Velimirovici. Episcopul avea adesea cuvinte alese la adresa părintelui Ioan: „Dacă vreţi să vedeţi un sfânt, mergeţi la Bitol şi uitaţi-vă la părintele Ioan”, spunea el. „Ascultaţi-l pe părintele Ioan, căci el este un înger al Domnului sub chip de om”. De fapt, aproape toţi cei care-l cunoşteau, erau convinşi că părintele Ioan ducea o viaţă „îngerească” (adică, viaţă monahală) cu toate fibrele fiinţei sale.
Părintele Ioan avea multă energie, nevoindu-se din zori până după miezul nopţii. Nu era vorbăreţ, deşi atunci când vorbea, tot ceea ce spunea era plin de miez. Avea simţul umorului şi o memorie de elefant. Nu era prea înalt şi avea un mic defect de vorbire: se bâlbâia. Nu dormea în pat, ci pe un scaun în care de-abia aţipea din când în când în toiul nopţii.
În 1934, Sinodul episcopilor Bisericii ortodoxe ruse din străinătate l-au ales pe părintele Ioan în scaunul episcopal şi l-au trimis la Shanghai în calitate de episcop vicar al eparhiei Roca din China. Această numire a venit ca o surpriză deplină pentru părintele Ioan; el îi spunea, într-o bună zi, unui prieten că Sinodul îi trimisese din greşeală înştiinţarea alegerii în fapt a unui alt ieromonah cu numele de Ioan. Când a descoperit că el era părintele Ioan, cel aflat în chestiune, el afirmă că era vorba de o greşeală şi mai mare. El a refuzat din pricina bâlbâielilor de care suferea.
Dar episcopii îi amintiră că până şi proorocul Moise avusese un defect de vorbire asemănător. Părintele Ioan a fost hirotonit episcop pe data de 28 mai 1934.
Episcopul Ioan, acum în vârstă de 39 de ani, a sosit cu vaporul la Shanghai în luna noiembrie a anului următor. Printre sarcinile sale de episcop nou numit erau terminarea catedralei, construirea de biserici parohiale, o cantină pentru săraci, un orfelinat, un spital, etc.; rezolvarea unor dispute cu caracter juridic (între sârbii, ruşii, grecii şi ucrainienii din Shanghai); educaţia etnică şi religioasă a copiilor ortodocşi, etc.; fară a mai pune la socoteală grija deplină arhipastorală a turmei sale duhovniceşti.
Obişnuinţa sa duhovnicească şi liturgică zilnică consta dintr-o priveghere totală; cea mai mare parte a nopţii o petrecea în rugăciune particulară,dumnezeiasca Liturghie, ceasurile zilei, etc. Se spune că îi vizita pe bolnavi şi pe cei aflaţi în închisori zilnic, luând cu sine Sfintele Taine, aşa încât să-i poată împărtăşi. Adesea îi strângea pe copiii bolnavi şi înfometaţi de pe străzile oraşului şi le oferea adăpost în orfelinatul său (avea o dragoste aparte pentru toţi tinerii). Nu toţi locuitorii Shanghai îşi puteau permite suficientă îmbrăcăminte şi mulţi umblau fară haine şi încălţări. Episcopul Ioan le dădea adesea haine (uneori chiar pe ale sale) celor nevoiaşi. El era un vizitator asiduu al închisorilor şi azilurilor de bătrâni din Shanghai, vizitând pe toată lumea, fie că acei oameni erau ortodocşi sau nu.
După sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial, patriarhia Moscovei a căutat să întărească legăturile sale cu credincioşii ortodocşi din Orientul Îndepărtat. Cei mai mulţi episcopi din zonă şi-au reafirmat supunerea faţă de Patriarhie, dar episcopul Ioan a refuzat net: „Eu sunt supus Sinodului din străinătate şi voi merge pe calea care ei mi-o arată”. Greutatea era aceea că mulţi (inclusiv episcopul Ioan) credeau că supunerea sub omoforul Patriarhiei de Moscova era aceeaşi cu supunerea faţă de sovietici.
Ei socoteau că Patriarhia Moscovei nu era nimic altceva decât o marionetă a guvernului sovietic. Episcopul Ioan era împotriva unei astfel de ascultări. Deci, Sinodul din afara graniţelor Rusiei l-a înălţat pe episcopul Ioan la treapta de arhiepiscop de China, cu ascultare directă faţă de ROCA. Arhiepiscopul Ioan şi-a continuat grija sa exemplară şi jertfa extraordinară faţă de credincioşi.
În anii 1940, Partidul Comunist Chinez a venit la putere şi mulţi ruşi s-au refugiat în străinătate, în Filipine sau în alte părţi ale Asiei. Condiţiile lor de viaţă erau primitive. Arhiepiscopul a zburat în curând cu avionul de la Tubabal (Filipine) la Washington D.C., unde a reuşit să obţină permisul de imigrare şi naturalizare în Statele Unite a refugiaţilor ruşi. În anul 1951, Sinodul dinafara graniţelor Rusiei l-au numit pe arhiepiscopul Ioan la Paris şi Bruxelles, unde a funcţionat ca arhipăstor al eparhiei vest europene a ROCA.
În timp ce se afla în Europa, arhiepiscopul Ioan a devenit preocupat de vieţile mai multor sfinţi care fuseseră veneraţi în occident, dar care erau necunoscuţi sau uitaţi în răsăritul ortodox (de pildă Sf. Patrick al Irlandei). Datorită eforturilor sale, în calendarul ortodox s-au adăugat numeroşi sfinţi spre a fi prăznuiţi.
În anul 1962, arhiepiscopul Ioan a fost numit în eparhia Americii de Vest şi San Francisco. I s-a încredinţai dificila sarcină de a termina construcția catedralei, lucrare care încetase din pricina lipsei de fonduri, dar şi din cauza certurilor din sânul comunităţii parohiale.
Dar datorită lui, în 2 ani catedrala a fost terminată.Cei care-l cunoşteau spuneau că în fiecare zi din Postul cel Mare el servea mâncare chinezească cu sos de soia!
Şoferii săi spuneau că în drumurile sale, fiind purtat prin San Francisco, ori de câte ori trecea pe lângă o biserică, se oprea din vorbă se însemna cu semnul crucii şi apoi continua conversaţia. Câteva semne şi minuni s-au arătat în viaţa arhiepiscopului Ioan. Era dăruit cu darurile străvederii şi înaintevederii, iar rugăciunile sale aduceau de îndată vindecări minunate. În multe, multe cazuri, oamenii fuseseră ajutaţi în chip minunat prin grija lui plină de iubire pentru bunăstarea şi mântuirea lor.
Într-un pelerinaj la Seattle, însoţind icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, arhiepiscopul Ioan a adormit întru Domnul după Dumnezeiasca Liturghie săvârşită în data de 2 iulie 1966 (19 iunie pe calendarul vechi, pe care-l folosea arhiepiscopul). După ce a fost adus la San Francisco, trupul său a stat în catedrală până în momentul înmormântării, care a avut loc pe data de 7 iulie. În tot acest timp, trupul său na dat nici cel mai mic semn de descompunere (nu a fost îmbălsămat după moarte). După înmormântare, sicriul său a fost aşezat în cripta paraclisului aflată la subsolul catedralei. Această înmormântare, cu totul aparte, a necesitat aprobarea specială a primăriei din San Francisco.
George Christopher, un mirean ortodox grec, care mai apoi a ajuns primarul oraşului San Francisco, a asistat la înmormântare. De-a lungul anilor ce au urmat morţii sale, reputaţia arhiepiscopului Ioan a crescut rapid. Mulţimi de credincioşi au organizat pelerinaje la mormântul său începând cu vara anului 1966. Veşti cu privire la minunile săvârşite prin mijlocirea rugăciunilor sale (asemănătoare celor întâmplate pe parcursul vieţii sale) continuă să ne parvină de la numeroase persoane, atât ortodoxe, cât şi neortodoxe, creştini şi necreştini.
În anul 1993, o comisie specială a fost formată spre a examina rămăşiţele pământeşti ale arhiepiscopului. Această comisie a raportat faptul că moaştele sale rămăseseră intacte de-a lungul atâtor ani de la adormirea sa întru Domnul. Acesta este un semn oferit, din bunăvoinţa Domnului, anumitor persoane ale căror vieţi dovedesc o credincioşie desăvârşită.
Pe data de 2 iulie 1994– la cea de-a 27-a prăznuire a adormirii sale întru Domnul -,arhiepiscopul Ioan Maximovici a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Rusă din exilnumindu-l„Făcătorul de minuni din Shanghai şi San Francisco”. VIATA SF. CUV. P A I S I E cel Mare
Acest de trei ori fericit cuvios şi purtător de Dumnezeu, Părintele nostru Paisie cel mare, era de neam din Egipt, de unde era şi Moise, văzătorul de Dumnezeu. Născut a fost din părinţi cinstitori de Dumnezeu, învăţaţi în credinţa lui Hristos; şi având multă bogăţie şi împodobiţi cu străluciri, au învăţat cu silinţă şi pe fiii lor întru sporirile cele dumnezeieşti şi omeneşti. După săvârşirea tatălui său, fericitul acesta, prunc încă şi mai mic decât ceilalţi fraţi, a rămas la maică-sa, care fiind foarte amărâtă, i s-a arătat în vis un înger, mai înainte spunându-i buna sporire a lui Paisie, zicându-i: “Pe fiul tău Paisie l-a ales Domnul, ca să slăvească şi să laude sfânt numele Său cel lăudat în vecii vecilor; acesta este plăcut lui Dumnezeu”, şi l-a apucat pe el de mână; iar maică-sa a răspuns îngerului: “Toţi ai lui Dumnezeu sunt, şi la fel acesta care este plăcut lui Dumnezeu”. Şi trezindu-se ea, se minuna de acea vedenie.
După ce s-a făcut copilandru, marele şi fericitul între cuvioşi, a fost tuns monah, de Cuviosul Pamvo (prăznuit la 18 iulie), de către care a fost sfătuit să nu se uite la faţă de om. Iar el, a petrecut trei ani neuitându-se în sus, ci avându-şi capul în jos plecat. Şi dându-se pe sine la petrecerea sihăstrească, întru atâta a covârşit pe toţi, încât a vorbit împreună cu Hristos, şi I-a spălat picioarele Lui, iar după spălare a băut apa, şi îndată s-a făcut începător vieţuirii celei supraomeneşti. Despre vestitele lui virtuţi şi despre minunata vieţuire cea întocmai cu a îngerilor; despre toată aspra vieţuire cea prin pustii şi despre minunile sale, se poate citi în cartea numită noul Ecloghion şi în Vieţile Sfinţilor. Pentru iubitorii de prăznuire se poate spune atâta, că aflându-se fericitul cu trup muritor se ridicase mai presus de trup. Deci ajungând la bătrâneţi prea adânci, s-a mutat către Domnul, unde împreună cu îngerii cânta Ţiitorului a toate cântarea cea întreit sfântă. A cărui pomenire cu credinţă săvârşind, prin rugăciunile lui, să ne învrednicim de veşnicele bunătăţi şi de fericirea cea veşnică. Amin
