luni, 23 iunie 2014

Duminica Soborului Sfintilor Romani

   


















 Duminica, 22 iunie 2014, la Schitul "Sf. M. Mc. Ghoeorghe", s-a savarsit slujba Utreniei in cinstea praznuirii Soborului Sfintilor Romani, asa cum prevede Tipicul, in Duminica a II-a dupa Rusalii.

<<Sărbătoarea Sfinţilor Români a fost instituită de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 20 iunie 1992. Tot atunci a fost stabilită ca dată pentru prăznuire a doua Duminică după Rusalii. 

    Este ziua în care sunt cinstiţi Sfinţii Români cunoscuţi, consemnaţi în calendar şi cei necunoscuţi.

    În calendarul creştin s-a înscris, dintru început, numele unor daco-romani, care au mărturisit şi apărat dreapta-credinţă. 

   Unii dintre ei au fost binecunoscuţi şi preţuiţi pentru viaţa lor desăvârşit creştină, fiind canonizaţi adesea de alte Biserici decât cea naţională şi de alte neamuri, ceea ce a demonstrat caracterul de universalitate al sfinţeniei. 

   Din anii 1950-1965 s-au făcut primele canonizări în Biserica noastră, oficializându-se ceea ce s-a numit „canonizarea spontană, prin evlavia populară”.>>
Sursa: Arhiepiscopia Tomisului-Biroul de presă 

    In cadrul Sfintei si Dumnezeiestii Liturghii, dupa citirea Pericopei Evanghelice de la Sfantul Apostol si Evanghelist Matei, capitolul 4, de la versetul 18 la 23, s-a tinut si un cuvant de invatatura, de catre Ieromonahul Schitului, care a vorbit despre simplitatea Sfintilor Apostoli, acestia nefiind oameni de seama sau cu un statut social deosebit, ci simpli pescari. Cei doisprezeci alesi de catre Mantuitorul, au reusi sa propovaduiasca Cuvantul lui Dumnezeu multor popoare, dupa cuvintele lui Iisus Hristos, ce zic: " Va voi face pescari de oameni". (predica aici)

Laude - Soborul Sfintilor Romani pe video.crestinortodox.ro

Cantari la Soborul Sfintilor Romani pe video.crestinortodox.ro

Iubi-te-voi, Doamne! pe video.crestinortodox.ro

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu