Duminica a VIII-a dupa Rusalii

Duminica, 3 august 2014, in biserica Schitului s-a savarsit slujba Utreniei Invierii Domnului, urmata de Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie a Sf. Ioan Gura de Aur. In aceasta duminica ni se aminteste de minunea inmultirii painilor si pestilor de catre Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Asa dupa cum ne spune Sfanta Evanghelie, cu cinci paini si doi pesti, s-au hranit si s-au saturat ca la 5000 mii de barbati, in afara de femei si copii, care erau cam de trei ori mai multi.

              "În vremea aceea, Iisus a văzut mulţimea de oameni şi I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: Locul este pustiu şi vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate să-şi cumpere mâncare. Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce. Iar ei i-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. Şi el a zis: Aduceţi-Mi-le aici. Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulţimilor. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.

              Pericopa evanghelică a acestei duminici, de­­­şi este una relativ scur­tă, conţine mul­te învăţături de mare im­por­­tan­ţă pentru viaţa noastră creş­tină.

            Adesea, Mântuitorul era în­con­jurat de „mulţimi de oameni“, atât pentru a-L asculta, pen­tru că „vorbea ca unul care a­re putere“ şi cum „niciodată n-a vor­bit un om ca El“ (cf. In. 7, 46), cât şi „pentru că vindeca ori­ce neputinţă şi boală în popor“ (Mt. 4, 23). Cu unele ex­cep­­ţii, atunci când vindeca bol­na­­vii, Hristos le cerea credinţă: „Cre­deţi că pot să fac Eu a­ceas­ta? (Mt. 9, 28), „fie ţie după cum ai crezut“ (Mt. 8, 13). În E­van­ghelia de astăzi însă, Sfân­tul Evvanghelist Matei con­sem­­nează că Mântuitorului fă­cân­du-i-se „milă de ei“, din proprie iniţiativă, a vindecat pe toţi bolnavii lor."

Pr. prof. dr. Ion Vicovan

Canon de rugăciune la pomenirea Preacuvioșilor Părinți Dalmat, Faust si Isaachie (Isaac) (3 august)

Predica citita de Pr. Protos. Leontie, preotul Schitului:

"Era pustiu şi ora deja inaintata, zice Evanghelia. Încep, iubiţii mei cu un scenariu. Să zicem că acolo unde locuiţi apare unul şi strigă că trebuie ca într-o oră să goliţi casele şi magazinele, să plece toţi, să se ducă în munţi şi să locuiască în peşteri. Cel care-l va auzi va zice că a înnebunit. Cine-şi lasă casa pentru a merge în pustiu? Şi totuşi, glasul straniu „Evacuati oraşele şi locuiţi în peşteri”, îl vom auzi. Este scris în Apocalipsă. Zice: Va veni ziua în care oamenii vor zice munţilor şi peşterilor: „Deschideţi măruntaiele voastre şi acoperiţi-ne pe noi de mania lui Dumnezeu care va sa vina” (vezi Apocalipsă 6, 15-17).

Dar eu nu vreau să vă înfricoşez cu imagini din Sfânta Apocalipsă. Vreau să vă invit să ieşim într-un alt pustiu, diferit; un pustiu in care au răsărit flori ale sfinţeniei, au trăit sfinţi asceţi precum Ioan Înaintemergătorul, Cuvioasa Maria Egipteanca şi atâţia alţii. Acolo ne cheamă astăzi Evanghelia. „Locul era pustiu”, zice (Matei 14, 15).

Să mergem în pustiu deci. Dar nu există acolo frica de fiare şi de şerpi? Nu vă temeţi de acestea. Fiarele cele periculoase sunt în oraşe; nu exisă o fiară mai sălbatică decât omul. Spune undeva Sfânta Scriptură: „Mai bine pentru un barbat să locuiasca în pustiu cu fiarele sălbatice decât să convieţuiască într-un palat cu o femeie guralivă şi certăreaţă” (Pilde 21, 19). Aşadar, veniţi în pustiu, să respirăm aerul curat pe care-l parfumează sfinţenia, acolo unde a trăit Ilie Tesviteanul şi atâţia sfinţi. Veniţi în pustiu, pentru că acolo este Hristos.

Hristos în pustiu? Dar noi ştim că El a fost u

n om sociabil, caci colinda satele predicând; cum dar acum este în pustiu? Ce s-a-ntâmplat? Dacă sunteţi curioşi, citiţi Evanghelia puţin mai sus de pericopa de astăzi; veţi vedea că picură sânge (vezi Matei 14, 1-13). Zice: Hristos a auzit că în cetate a avut loc un omor, că o fiară şi două vipere, Irod şi Irodiada cu Salomeea, l-au ucis pe Ioan Botezătorul (pe care-l cinstim pe 29 august). Şi când a aflat, nu L-a lăsat inima să mai rămână în cetate; a ieşit în pustiu, departe de lume.

Veniţi, aşadar, în pustiu şi nu vă temeţi. Lângă Hristos şi lupul devine miel şi corbul porumbel şi cel mai mare păcătos la o adică ajunge sfânt. Lângă Hristos pustiul devine grădină şi pietrele aruncă trandafiri. Nu este o minciună; când Hristos este lângă tine şi pustiul este plin de har, iar când nu este Hristos lângă tine toate sunt pustii.

Aşadar, Hristos în pustiu. Şi ce văd? Oamenii îşi lasă oraşele şi merg într-acolo. Ce vor? Le lipsea, nu rezistau departe de El. Pentru că – subliniez asta – un sat sau o casă, care nu-L are pe Hristos este un blestem şi un iad, în timp ce un pustiu care Îl are pe Hristos este un rai. 

Îl caută pe Hristos bolnavii, dar Îl caută şi cei sănătoşi. Vor să-L vadă şi să asculte cuvintele Lui. Nu se mai auzisera asemenea cuvinte. Le-au auzit săracii şi au ajuns bogaţi, bolnavii şi s-au făcut bine, deznădăjduiţii şi au prins nădejde, păcătoşii şi s-au pocăit; le aude diavolul şi spumegă, le aud îngerii şi prăznuiesc. Pentru aceste cuvinte au ieşit oamenii în pustiu. Şi le ascultau aşa cum buretele absoarbe apa. Ascultau nu câteva minute, ci ore întregi. De dimineaţă, se făcea amiază, uitau de somn, de mâncare, de oboseală; se însera deja, se apropia ceasul în care soarele apune, şi aceştia atârnau de buzele Lui.

Hristos, Care a văzut dorinţa lor fierbinte pentru cuvântul lui Dumnezeu, nu i-a uitat. Ştia că sunt flămânzi, că sunt oameni cu stomac şi nevoi materiale şi i-a răsplătit. A luat cinci pâini de orz şi doi peşti – Să nu creadă necredincioşii, e dreptul lor; noi credem în atotputernicele Lui cuvinte! –, le-a binecuvântat şi mâinile Lui s-au făcut izvor. „Şi au mâncat toţi şi s-au săturat” (Matei 14, 20). Erau cinci mii de bărbaţi şi de trei ori mai mulţi - femei şi copii. 

Dar cum se poate asa ceva?..., întreabă necredinţa. Aici iei un grăunte, îl arunci în pământ, putrezeşte, din el răsare un copac întreg şi o pădure întreagă şi se umple piaţa de legume. Cel care a creat grauntele sau sămânţa şi i-a dat o putere atât de misterioasă, este Acelaşi care acolo în pustiu a făcut din mâinile Sale izvor şi a săturat mulţimea de oameni. Slava puterii Tale, Doamne!

Auzind cineva acestea va spune: Cât de mult aş fi vrut să trăiesc şi eu în timpul lui Hristos, să fiu lângă El, să-L văd!... Aşadar, ai o dorinţă fierbinte de a-L vedea Hristos? Lângă noi este, foarte aproape de noi. În ceasul în care bate clopotul, în dimineaţa zilei de duminică, sunetul acelui clopot este glasul lui Hristos. În ceasul în care preotul – chiar dacă este cel mai păcătos – îşi pune epitrahilul pe grumaz, în acel ceas s-a transformat în izvor sau fantana care revarsă milele lui Dumnezeu, materiale şi duhovniceşti. Pentru cine crede! Cine nu crede să nu calce niciodată în biserică. „Câţi suntem credincioşi”. În ceasul în care preotul cu epitrahilul ia copilul şi-l scufundă în cristelniţă „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”, apa aceea este un Râu Iordan, iar copilul iese înger. În ceasul în care preotul cu epitrahilul pune verighetele şi-i incoroneaza cu cununiile pe tânăr şi pe tânără, în acel ceas prin el lucreaza Însuşi Hristos, aşa cum a fost El insusi în Cana şi a binecuvântat familia. În ceasul în care, purtând veşmintele sale, preotul ridică Evanghelia şi spune „Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh...”, în ceasul în care se citeşte Apostolul şi Evanghelia, în ceasul în care predicatorul propovăduieşte, acolo este Însuşi Hristos. Dar nu v-am spus nimic. Din toate aceste momente, există un moment din Dumnezeiasca Liturghie în care cine crede nu mai calcă pe pământ, este în afară de simţuri, este în afară de lumea materială. În acest ceas, pe care dacă nu-l simţim nu suntem creştini, preotul spune „Luaţi, mâncaţi…”, ,,Beţi dintru acesta toţi…”, „Pe ale Tale dintru ale Tale Ţie aducând…”, iar cantaretul - „Pe Tine Te lăudăm, pe Tine Te binecuvântăm, Ţie îţi mulţumim, Doamne…” (Matei 26, 26-27; Dumnezeiasca Liturghie). Atunci toţi trebuie să fie în genunchi. În acel ceas are loc minunea. Hristos în pustiu a luat pâinea de orz şi a înmulţit-o; aici face ceva mai înalt: coboară El Însuşi şi Duhul cel Sfânt deasupra Sfintei Mese – Să nu creadă necredincioşii, noi credem! –, şi Însuşi Acela care binecuvantează seminţele pe ogoare, Însuşi Acela care binecuvantează peştii în mare, Însuşi Acela care a umplut lumea de minuni, Însuşi Hristos Atotputernicul este deasupra Sfintei Mese. „Căci unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20). Pâinea aceea nu mai este pâine, ci este Trupul Lui, iar vinul acela nu mai este vin, ci este Sângele Lui care a curs pe cruce.

O, fraţii mei, ce credinţă este aceasta! Dar am ajuns orbi, surzi, indiferenţi. Prin urmare, nu e nevoie să te duci nici în pustiu, nici în altă parte. Aici, în Biserica noastră este Iordanul şi Golgota şi toate. „Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în Duh şi în Adevăr” (Ioan 4, 24). Aici este şi Betleemul şi Nazaretul şi Ierusalimul, aici este raiul.

Pe 24 august este prăznuit Sfântul Cosma Etolianul, care a profeţit multe despre epoca noastră. Acela a spus că vor veni zile în care bisericile lui Hristos se vor goli, iar când se vor goli bisericile atunci se vor umple închisorile. Ei bine, s-au golit bisericile şi s-au umplut închisorile…

Într-o astfel de epocă, „câţi suntem credincioşi” să ne pocăim. Bate clopotul? Aripi la picioare! Nu auzim? Ne-am astupat urechile? Cui vorbesc? Stâncilor, pietrelor, munţilor vorbesc? O, Hristoase, dăruieşte lumii milă! Dacă nu ne vom pocăi, fraţii mei, dacă nu vom cădea toţi înaintea Celui Răstignit şi nu vom plânge, veţi vedea… Fraţii mei, să ne pocăim, să ne întoarcem la Hristos!..."